(închide)

Liga Femeilor Gorjene „Arethia Tătărescu” a oferit pachete bolnavilor de la Centrul Dobrița

 

A treia zi de sărbătoare a Crăciunului, dedicată Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, care este și ocrotitorul bolnavilor, a adus câteva momente de bucurie și pentru beneficiarii Complexului de Îngrijire și Asistență Socială Dobrița – Runcu. Liga Femeilor Gorjene „Arethia Tătărescu”, împreună cu o parte din Corala Bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel din Târgu Jiu, precum și elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din municipiu, a oferit pachete cu dulciuri și produse alimentare bolnavilor din Centrul Dobrița.

            Ca în fiecare an, grupul coralei bisericești a interpretat câteva colinde de Crăciun. De la președinta de onoare a Ligii Femeilor, doamna Gabriela Popescu am aflat că asociația vine la acest centru de îngrijire încă din anul 1992, când s-a înființat Liga: „Sunt 27 de ani de când venim aici, în a treia zi de Crăciun, cu daruri și pachete pentru bătrâni. Față de situația de atunci, lucrurile s-au schimbat mult în bine, mai ales în ceea ce privește condițiile de locuit și îngrijire”. Doamna Zoe Cârlugea și-a amintit o inițiativă din primii ani, când Liga s-a implicat în construcția unei capele, în curtea complexului.

Chiar dacă ajutorarea bolnavilor din centrele de asistență socială rămâne una dintre activitățile prioritare ale Ligii Femeilor Gorjene „Arethia Tătărescu”, există și cazuri punctuale, de familii aflate în nevoie, care vor beneficia de ajutorul acestei asociații care încearcă să aducă în actualitate numeroasele acțiuni culturale, sociale și educative desfășurate de Liga Națională a Femeilor Gorjene în perioada interbelică.

Galerie foto



Vizualizări: 751

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste