Ministrul Muncii anunță sprijin financiar pentru peste 2,8 milioane de pensionari

 

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat acordarea unui sprijin financiar pentru pensionari, inclus în Pachetul de Solidaritate propus de PSD.

Potrivit acestuia, pensionarii cu venituri mici au fost cei mai afectați de majorarea TVA și de inflația din anul precedent.

Măsura urmărește să ofere un ajutor direct celor cu pensii reduse, prin acordarea unui sprijin financiar în lunile aprilie și decembrie.

„Pensionarii cu pensii mici au resimțit cel mai puternic creșterea TVA și inflația de anul trecut. Prin Pachetul de Solidaritate propunem un lucru simplu: să nu îi lăsăm în urmă pe cei care au cea mai mare nevoie. Pentru ei, statul va acorda un sprijin în lunile aprilie și decembrie”, a declarat Florin Manole.

De acest sprijin ar putea beneficia peste 2,8 milioane de pensionari, sumele urmând să fie acordate în două tranșe, în aprilie și decembrie 2026.

Nivelul ajutorului este stabilit în funcție de cuantumul pensiei.

Pensionarii cu venituri sub 1.500 de lei vor primi 1.000 de lei.

Cei care au pensii între 1.501 și 2.000 de lei vor beneficia de 800 de lei.

Pensionarii cu venituri cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi un sprijin de 600 de lei.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste