Minunea de la Maglavit! Mărturiile autentice ale persoanelor care l-au cunoscut direct pe Petrache Lupu

 

Un nume era pe buzele tuturor românilor în vara anului 1935: Petrache Lupu de la Maglavit. După mai mult de 87 de ani, puțini sunt aceia care își mai aduc aminte de ciobanul care „l-a văzut pe Moșul”, deși faima sa a continuat să producă emoție și să împingă la drum spre comuna doljeană din marginea Dunării aproximativ două milioane de pelerini sau curioși, timp de aproape nouă decenii.

Nu este rolul nostru să descoperim resorturile sociale care îi determină pe oameni să alerge într-un suflet spre locurile unde se anunță că s-a produs o minune. Mai ales că multe dintre acestea sunt doar vagi închipuiri sau rod al imaginației unor persoane cu mai puțină educație sau știință de carte. Speranța, însă, este aceeași: de a găsi salvarea dintr-un necaz, tămăduirea pentru o boală gravă sau dorința de a se afla în preajma unui miracol apărut cu voia Celui de Sus.


Din perspectivă istorică, în anul 1935, economia României își revenea încet după marea criză a începutului de deceniu patru al secolului XX, iar starea de spirit a populației era alarmantă: greve muncitorești, țărani nemulțumiți, proteste de stradă. În aceste condiții, speranța românilor într-un ajutor providențial și-a găsit un răspuns de un formidabil impact: minunea de la Maglavit. Dumnezeu i se arătase unui cioban și, prin acest mesager al Său, le cerea oamenilor să se pocăiască, să țină sărbătorile, să se lase de rele, să meargă la biserică, pentru că altfel va trimite foc peste lume.


În urmă cu 25 de ani plecam, împreună cu colegul cameraman de la TV Târgu Jiu, spre locul minunii de la Maglavit. Nu aveam idei preconcepute, nu știam mare lucru, îmi doream să cunosc oamenii care îl văzuseră și ascultaseră pe Petrache Lupu. După spusele fiului său, Alexandru, acesta plecase la Domnul cu un an în urmă, în 1996. În realitate, data decesului lui Petrache Lupu este 14 decembrie 1994. Astăzi, trecând în revistă stufoasa bibliografie disponibilă pe internet, cititorii vor fi derutați de multele inexactități legate de data decesului sau a vârstei când ciobanul a avut vedenia. Foarte sigură este, desigur, data nașterii: 14 octombrie 1907. Din aceste motive, reluând firul poveștii, voi prefera să redau doar mărturiile autentice, ale persoanelor care l-au cunoscut direct, dar și anumite informații susținute de documente oficiale.


Ce s-a întâmplat în vara anului 1935, la Maglavit?


Iată, pe scurt, povestea minunii de la Maglavit. Luna iunie a anului 1935. În timp ce își păștea oile pe câmpia din marginea satului, ciobanul Petre Lupu l-a văzut pe Dumnezeu care l-a trimis să le vorbească oamenilor despre dreapta credință și să se pocăiască. Trei vineri la rând i s-a arătat Dumnezeu ciobanului, datele acestora fiind 31 mai, 7 și 14 iunie. Acesta, înfricoșat, s-a dus la preotul din sat și i-a povestit întâmplarea. Nedându-i crezare la început, popa Bobin l-a trimis acasă, dar ciobanul a revenit la slujba de duminică și a început să repete oamenilor ceea ce îi spusese „Moșul”. Pentru consătenii săi, ceea ce spunea acum Petrache Lupu era greu de acceptat. În sat, acesta era cunoscut ca fiind surd și gângav.


Problemele sale de sănătate sunt probate și de foaia matricolă din Registrul de recrutare din Craiova, din anul 1929. Referitor la acel examen medical, Petrache Lupu spunea singur că a fost reformat din armată după un tratament contondent, fără rezultat, căci era bănuit că simulează prostia și mutismul. De fapt, el nu a fost mut, ci cepeleag (peltic) și cu un vocabular redus. A fost dispensat medical la 10.11.1931, după o scurtă internare în Spitalul militar al Corpului I de armată. Pentru Petrache Lupu, diagnosticul a fost: „otită medie supurată bilateral cu perforația largă a ambelor timpane, ușoară idioție”, iar în foaia de observație nu este trecut decât examenul local, clinic al urechilor. Nu se mai găsește în acea foaie nimic asupra antecedentelor sale heredo-colaterale sau asupra vreunui examen care să susțină diagnosticul de ușoară idioție. (conform https://www.crestinortodox.ro/religie/maglavit-petrache-lupu-96339.html).


Viziunea lui Petrache Lupu a apărut într-un moment în care, pe scena politică românească, domnea confuzia. Țărăniștii și liberalii se zbăteau în lupte intestine, social-democrații și socialiștii nu reușeau să se unească într-un singur bloc. În parlament partidele se acuzau reciproc pentru concesiile făcute legionarilor care se aflau în ascensiune. Regele Carol al II-lea de Hohenzolern nutrea dorințe dictatoriale, din cauza opoziției politicienilor față de legătura sa cu Elena Lupescu. Presa, ziarele și revistele lâncezeau, atunci când nu se atacau reciproc. Rechinii presei românești erau Pamfil Șeicaru de la „Curentul” și Stelian Popescu de la „Universul”. Opozanții lor erau ziariștii de la „Dimineața” și „Adevărul”.


În acest decor a apărut întâmplarea de la Maglavit, povestită prima dată în „Dimineața” și preluată imediat de „Curentul” și „Universul”. Intuind posibilitatea creării unei afaceri în jurul întâmplării, Pamfil Șeicaru de la „Curentul” trimite oameni în zonă. Profitând de analfabetismul ciobanului, împreună cu preotul din sat, va stoarce tot ce se va putea din această afacere.

Urmașii lui Petrache Lupu și amintirile celor care l-au cunoscut


Aflând de viziune, spre Maglavit au început să curgă râuri de oameni. La vremea respectivă, Petrache Lupu, în vârstă de 28 de ani, era însurat și avea un copil, pe Alexandru. Acesta a fost prima persoană cu care am discutat la Maglavit în anul 1997. Lisandru sau Alexandru Lupu părea să fi fost și el atins de anumite probleme medicale: vorbă greoaie, vocabular redus, răspunsuri scurte, monosilabice, o anumită teamă de a discuta cu străinii. Poate că anii în care părintele său a avut de suferit din cauza acțiunilor represive ale Securității și-au pus amprenta asupra capacității lui Alexandru de a relaționa cu persoane pe care nu le cunoaște. Totuși, nici anul decesului tatălui său nu îl știa bine. Când Petrache Lupu a avut viziunea, Alexandru avea un an sau doi. În 1937 s-a născut și fratele lui, care a fost nășit de Regele Carol al II-lea și a primit numele Mihai. Astfel, suveranul a dorit să se asocieze, chiar și în acest mod, cu popularitatea generată de fenomenul Maglavit.


Dar iată ce relata Alexandru Lupu:
Vă mai amintiți ceva din anii următori, când ați mai crescut?
Lume multă venea aicea, nu putea să vorbească cu nimeni (Petrache Lupu – n.a.) că venea lume multă și n-avea timp...
Casa aceasta cine a făcut-o?
Eu.
Și înainte unde ați locuit?
Aicea, tot aicea era casa lu Moș Petrache, avea o casă cu două camere și atât.
Și acolo stăteați toți, Petrache Lupu cu soția, dumneavoastră și fratele. Mai aveți un frate...
Da, Mihai.
Ce anume spunea tatăl dvs., Moș Petrache, cum îi ziceți, despre viziunea pe care a avut-o? Ce povestea?
Ca să se îndrepte lumea, credința în Dumnezeu, chestiuni bisericești din astea...
Și ce văzuse? Ce a văzut acolo, în vale?
Zicea că pe Dumnezeu. Că a văzut un moș, îmbrăcat numai în păr albu pe el, și zice că ala era Dumnezeu...
Și ce i-a spus atunci?
I-a spus să spuie la lume să se-ndrepte, să se pocăie, să creadă în Dumnezeu...


Mărturia cea mai credibilă pe care am înregistrat-o în urmă cu 25 de ani provine de la o persoană de o mare probitate morală și de o bună credință ce nu poate fi pusă la îndoială, și anume scriitorul și învățătorul pensionar Sabin Popescu-Lupu sau Sabin Velican, după pseudonimul literar. Acesta era originar din Gorj, a fost învățător mulți ani în Basarabia, iar după război a revenit la Târgu Jiu, unde a fost mentorul a numeroase generații de elevi. Sabin Popescu-Lupu s-a întâlnit de două ori, față în față, cu Petrache Lupu, iar modul de comportament al ciobanului de la Maglavit l-a făcut să creadă cu tărie în spusele lui.
„Tu ai crezut în mine!”
Sabin Popescu-Lupu: Țin să atrag atenția celor care vor asculta aceste cuvinte ce vor urma, că în tot ce spun nu există niciun pic de exagerare, este numai și numai adevărul. De ce am dat această explicație? Fiindcă prezint anumite întâmplări și fenomene care vor mira pe mulți oameni. Pe Petrache Lupu nu l-am văzut la Maglavit, pentru că eu n-am fost la Maglavit, dar am fost impresionat de cele ce a vorbit el la Maglavit. Fiind în timpul războiului, călătoream de la București spre Chișinău. Eram mai mulți acolo, într-un compartiment și era numai lume bună: magistrați, ofițeri. Nu erau pe vremea aceea așa multe mijloace de călătorie ca astăzi, când sunt mașini, că nu mai e loc pe unde să mergi din cauza lor și altele. Mai era un singur loc, că erau locurile rezervate. Intră un om îmbrăcat țărănește. Toți cei din compartiment s-au ridicat și i-au spus „Săruʹ-mâna, Sfinte Petre”. M-am ridicat și eu, dar nu i-am spus „săruʹ-mâna” și n-am putut niciodată când l-am întâlnit, să-i spun „Sfinte Petre”. Și el a salutat pe toată lumea și s-a îndreptat spre mine, m-a luat în brațe și mi-a spus: „Tu ai crezut în mine!”. Eu stau și mă gândesc când și unde am crezut eu în el? Și s-a așezat lângă mine, acolo. Și mi-am amintit că atunci când fenomenul acesta, Petrache Lupu de la Maglavit a luat amploare, m-am gândit la declarațiile lui. A spus: „Fiți mai buni! Iubiți-vă, îndepărtați ura din calea voastră, pentru că dacă nu vă veți îndrepta, Dumnezeu va trimite foc pe pământ!”. Pe mine m-au impresionat aceste cuvinte, fiindcă îi îndemna pe oameni la bine și am scris în ziarul „Cuvântul moldovenesc” din Chișinău despre acest lucru, despre declarațiile acestui om.
Eu din ziar am aflat despre ce a declarat el acolo și tot prin ziar am scris, dar el era un analfabet. Și chiar dacă ar fi fost să fi citit ziarul, care i-ar fi parvenit cumva, printr-o minune, de unde era să știe că tocmai eu le-am scris? Vedeți, aici este fenomenul deosebit, că m-a recunoscut fără să mă fi cunoscut vreodată! Și am fost, firește, impresionat și ne-am așezat acolo.
Adina Andrițoiu: Ce s-a mai discutat în acel compartiment de tren de-a lungul întregii călătorii?
S.P.L.: Acest lucru vreau să vi-l spun mai departe. În primul rând l-am întrebat unde merge. Și mi-a spus că „merg pe front. Am fost rugat să merg să încurajez soldații care luptă”.
Adina Andrițoiu: Este vorba de al Doilea Război Mondial.
S.P.L.: Da. Și l-am întrebat: „Dumneavoastră ce credeți? Cine va învinge în acest război?” Și mi-a dat un răspuns foarte ciudat. A stat și s-a gândit și a spus: „Cred că vor învinge cei mai buni”. În acest război eram și noi, erau și rușii, erau și nemții și Apusul. Și adevărul este că, printre cei care oarecum n-au ieșit chiar distruși, am fost și noi, românii. Dumnezeu ne-a ajutat ca, alături de nemți să-i batem pe ruși, alături de ruși să-i batem pe nemți.
Pe acest drum am ajuns la Ploiești. Acolo, Petrache Lupu a cumpărat niște porumb fiert și a intrat cu vreo doi-trei porumbi în compartiment, i-a rupt în bucăți și a împărțit la fiecare câte o bucată. M-a impresionat gestul, a fost foarte frumos. În simplitatea lui, s-a gândit să ofere și el ceva celorlalți călători. Și bunătatea se vedea în toate mișcările lui.
Scriitorul și învățătorul Sabin Popescu-Lupu a remarcat și faptul că la început, când s-a vorbit despre fenomenul de la Maglavit, se spunea că Petrache Lupu nu vorbește bine, se bâlbâie.
S.P.L.: Da, dar când a vorbit cu mine în tren, când l-am cunoscut eu, nu era bâlbâit deloc. Vorbea perfect, așa cum vorbim noi. Sigur, în limbajul lui simplu. Și ce-l caracteriza permanent era bunătatea, dragostea pentru oameni. Și-o exprima, însă, puțin cam aspru, în stilul lui țărănesc. Eu am crezut în cuvintele lui frumoase, fiindcă pentru cuvinte el nu era decât un obiect, cum obiect sunt și eu astăzi, când expun toate aceste lucruri. M-am întâlnit – tot întâmplare așa ciudată – când el se înapoia de pe front, după vreo două-trei săptămâni, o lună, nu mai țin minte cât, la Chișinău. Eu tocmai treceam pe strada principală, Alexandru cel Bun, când, în dreptul Mitropoliei, îl văd pe Petrache Lupu că vine dinspre Mitropolie împreună cu generalul comandant al Armatei din Chișinău, prefectul, primarul. Toți aceștia mă cunoșteau și, când au ajuns lângă mine, i-am salutat. Petrache Lupu s-a desprins dintre ei, a venit din nou și m-a îmbrățișat și le-a explicat: „El a crezut în mine!”. Acolo în Basarabia aveam cunoscut un subinspector școlar Bosun, din Maglavit chiar, și de fiecare dată când mă-ntâlneam cu el, își bătea joc de Petrache Lupu: că-i un țăran prost, că-i un bâlbâit, și-i spuneam „Măi, Petre – că-l chema și pe acesta tot Petre, Bosun – nu e bâlbâit, că eu am vorbit cu el. – A, ți s-a părut! – Cum să mi se pară, ce, chiar îs nebun?” Întâmplarea a făcut ca acest inspector școlar, mergând cu o căruță, că nu erau mijloace ca astăzi, în inspecție, pe un drumeag de țară, pe marginea unei râpe, odată o roată a scăpat pentru o clipă, pe urmă s-a redresat. În momentul când a făcut așa spre stânga, Bosun s-a prăbușit de pe jilțul pe care stătea și a căzut drept cu capul în jos în râpa aceea și a murit. Acum n-aș putea spune că a murit din cauză că Petrache Lupu i-ar fi dorit această moarte, că Petrache Lupu era prea bun să dorească așa ceva, dar a fost un semn, un semnal foarte, foarte ciudat, pe care eu l-am reținut.
A.A.: L-ați interpretat ca având, totuși, o legătură cu…
S.P.L.: …că nu trebuie să batjocorim lucrurile pe care nu le înțelegem și nu le cunoaștem îndeajuns.

Mănăstirea de la Maglavit


Din donațiile oamenilor veniți să-l asculte pe Petrache Lupu s-au strâns sume uriașe pentru vremea respectivă. În scopul colectării şi gestionării fondurilor, s-a constituit un comitet format din locuitorii comunei, sub înaltul  patronaj al M.S. Regele Carol al II-lea şi al Patriarhului Miron Cristea. Construcția a fost începută în 1937 și abandonată la puțin timp. Ceea ce s-a realizat, însă, indică dimensiunile fenomenului și fondurile existente la data respectivă. Proiectul iniţial al sfântului lăcaş arăta o construcție grandioasă, de 37,80 m lungime, 18,50 m lăţime şi 32 m înălţime, cu șapte turle. Terenul pentru construcție s-a obținut de la Epitropia bisericii Madona Dudu din Craiova, prin decret regal. Viitoarea mănăstire ar fi trebuit să aibă hramurile „Dumnezeu Tatăl” şi „Sfânta Fecioară Maria”.
Biserica are un subsol betonat deoarece, cu zeci de ani în urmă, terenul era foarte mlăștinos din cauza infiltrării apelor Dunării.


Părintele Veniamin (preot paroh în anul 1997): Construcția acestei mânăstiri s-a hotărât când a început Sfântul Petrache să aibă vedenia. În 1938 sau 1939 s-a întrerupt construcția, pentru că se apropia Războiul al Doilea Mondial, pe urmă a venit puterea comunistă care a sistat toate lucrările. Aici a fost un câmp de iarbă verde, s-au făcut plantații ca să mascheze mânăstirea, să nu se mai vadă. La ora actuală (1997 – n.a.) se continuă lucrările.
În centrul bisericii care s-a construit la Maglavit se află un stâlp. Acesta a fost poziționat pe locul în care se afla o buturugă, locul unde a avut loc prima viziune a lui Petrache Lupu. Aici i s-a arătat Dumnezeu, care l-a sfătuit să meargă și să spună oamenilor că este vremea să se pocăiască.


În subsolul altarului, începând cu anul 1990, s-a amenajat un loc de rugăciune unde se țineau slujbe de către călugări veniți de la diferite mânăstiri din țară.
Pe locurile din jurul așezământului, în anii ʹ37-ʹ38, se construiseră și alte clădiri ce au fost demolate ulterior, în perioada comunistă. Tot din banii strânși în acei ani a mai fost construit și un pichet grăniceresc în marginea Dunării, demolat și acesta după 1950. În apropiere de biserică se află o fântână construită de oamenii care veneau aici să-l asculte pe Petrache Lupu. Apei din această fântână i se atribuiseră chiar proprietăți tămăduitoare.
Construcția bisericii s-a reluat în 1990, însă într-un ritm destul de anevoios. Arhitectura bisericii, astăzi, reprezintă stilul neobizantin cu un aspect tipic pentru bisericile ortodoxe, pe un plan în formă de cruce, având două turle, una pe naos, iar cealaltă pe pronaos, fiind proiectată cu 16 ferestre, la baza ei având patru pandantivi care se sprijină pe patru arce. Biserica este proiectată cu paraclis la subsol. Pereţii bisericii corespund stilului bizantin, fiind ridicaţi din cărămidă, iar structura de rezistenţă şi bolţile sunt construite din beton armat. Acoperişul este din tablă de cupru. Pictura este realizată în tehnica frescă şi a fost finalizată în primăvara anului 2017 (https://www.manastireamaglavit.ro/istoric/despre-lacas ).


În 2009, rămășițele pământești ale lui Petrache Lupu au fost reînhumate în curtea mănăstirii ridicate pe locul unde a avut viziunea. Din anul 2010, sub îndrumarea ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, mănăstirea va deveni așezământ de maici, avându-o ca stareţă pe monahia Maria Mărgineanu. În prezent o mică obşte monahală, care numără patru viețuitoare și un preot ieromonah, se osteneşte pentru bunul mers al slujbelor liturgice şi lucrărilor de întreţinere a mănăstirii.


La finalizare, biserica mănăstirii a primit hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Nașterea Maicii Domnului”, iar sfințirea lăcașului de cult a avut loc la data de 8 septembrie 2019, o dată cu hramul mănăstirii.


Documentarul cu înregistrările complete ale interviurilor poate fi văzut la adresa https://studio.youtube.com/video/nV8xSfdQm9M/edit 
(Adina Andrițoiu)

Galerie foto




Vizualizări: 222

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste