(închide)

Produsele tradiționale de la „Mura Copilăriei”, darul perfect pentru familia ta! Așa îl poți ajuta pe micuțul Andrei

 

La Țicleni, pe dealurile Bejului, Vasile Manasia, tânăr antreprenor local, a înființat în urmă cu patru ani o plantație de muri. Pasionat și foarte muncitor, Vasile a investit aproximativ 10.000 de euro în plantația sa care a intrat repede pe rod. Murele de pe Dealul Bejului sunt dulci și aromate, atent îngrijite, iar din ele antreprenorul produce dulcețuri, siropuri și băuturi fine, pe care le comercializează sub sigla, minunat gândită, „Mura Copilăriei”! De sărbători, Vasile Manasia promovează produsele la prețuri speciale, așa că puteți achiziționa darul perfect și aromat, potrivit pentru întreaga familie. Cumpărând produsele „Mura Copilăriei” îl ajuți pe Andrei, micuțul bolnav care va fi supus săptămâna viitoare unei importante și costisitoare operații.

Cei care îl cunosc pe Vasile Manasia spun că este un om bun, sufletist, foarte responsabil și muncitor, un tânăr care are idei bune, gândite ca să fie aplicate astfel încât să aibă succes. Plantația sa de mure din Dealul Bejului, din orașul gorjean Țicleni, a fost înființată în 2016. A fost mult de muncă, dar Vasile Manasia nu a dat nicio secundă înapoi. Știa ce are de făcut, își dorea să reușească să aibă propria afacere și a reușit! Investiția s-a ridicat la aproximativ 10.000 de euro, banii săi, strânși de-a lungul anilor. A meritat fiecare cent, căci butașii au devenit în scurt timp plante mature și productive. Plantația „Mura Copilăriei” numără 1.000 de plante, pe care le îngrijește, cu dăruire, antreprenorul. A achiziționat și câteva utilaje fără de care nu ar putea face munca pe întreaga suprafață de 2.500 mp a plantației. Îi este drag să vină la „Mura Copilăriei”, să aibă grijă de plante, să le vadă cum rodesc, să se bucure când murele încep să prindă culoare, știind că vor fi dulci și foarte aromate. „Ca la orice activitate din agricultură, este de muncă, dar nu mă deranjează. Fără efort nu poți obține rezultate! Mura Copilăriei este o afacere de familie, sunt producător tradițional de dulcețuri, siropuri și băuturi fine din mure îngrijite sănătos pe dealurile Bejului din Țicleni. Asta înseamnă Mura Copilăriei: produse făcute cu grijă pentru cei care le consumă, cu dragoste pentru sănătate, ca la mama acasă. Cei care au cumpărat și mure și produse de la noi ne spun mereu că sunt foarte aromate, că își aduc aminte de murele mâncate când mergeau la bunici”, a spus, pentru Pagina Olteniei, antreprenorul Vasile Manasia din Țicleni.

Cadoul perfect pentru familia ta de Crăciun

 În această perioadă, produsele de la Mura Copilăriei au prețuri speciale, astfel încât puteți crea pachete pentru cei dragi. Cine nu ar vrea să resimtă gustul copilăriei? Gustul murelor de altădată? La Mura Copilăriei găsești produse și pentru adulți și pentru copii: Sirop de mure 750ml-15lei, Sirop de mure 250ml-8lei, Murată 750ml-40lei, Dulceață de mure 380gr-10lei, Murată 500ml-25lei, Murată 250ml-15lei, Lichior de mure 200ml-15lei. „Mura copilăriei de Crăciun are oferte rezonabile la produsele promo. Astfel, o sticlă murată la 750ml, 2 sticle sirop de 750ml, 3 borcane dulceață 380gr la prețul de 100 lei. De asemenea, Mura copilăriei v-a pregătit un cadou perfect pentru familie: 1 sticla 250ml murată, 1 sticla 250ml sirop, 1 sticla 200ml lichior, 1 borcan 380gr dulceață și un păhăruț cadou la prețul de 50 lei. Anul acesta, Mura copilăriei vine de Crăciun cu daruri delicioase pe gusturile tuturor!”, este anunțul antreprenorului. Detalii găsiți și pe pagina de facebook https://www.facebook.com/Mura-Copilariei

În vara acestui an, Vasile Manasia a primit în plantație pe orice persoană care dorea mure și nu le-a cerut bani pe fructele recoltate! Detalii  https://www.paginaolteniei.ro/articol/andrei-va-asteapta-cu-mare-bucurie-in-plantatia-de_4258.html

Sprijiniți antreprenorii locali, sprijiniți micile afaceri! Cumpărați de la ei, mai ales că Familia Manasia are nevoie de sprijin financiar, căci fiul lor Andrei va fi supus unei operații gerele și costisitoare.  

Puteți ajuta la însănătoșirea lui Andrei donând orice sumă în conturile de mai jos:

Cont in LEI RO61BTRLRONCRT0380334201
Cont in EURO RO11BTRLEURCRT0380334201
Cod SWIFT: BTRLRO22

Detalii și https://www.paginaolteniei.ro/articol/andrei-are-nevoie-de-ajutor!-bebelusul-va-fi-supus_3535.html

Galerie foto






Vizualizări: 1,468

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste