(închide)

Profesorul universitar Ștefan Ghimiși: „Aduc în viața politică valorile în care cred: Democrație, Educație, Respect!”

 

Candidat al Partidul Verde la funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj, fostul prorector al Universității Constantin Brâncuși, profesorul universitar Ștefan Ghimiși este considerat un reper de profesionalism în activitatea academică, dar și în societatea civilă. Nu a făcut niciodată politică, nu a fost membru al niciunui partid înainte de 2020. Acum, a decis că este momentul ca oamenii cu realizări profesionale, care au cu adevărat ceva de spus și care pot oferi soluții la problemele acestui județ, să candideze, să se implice și în politică. „Am decis să mă implic, să candidez, să ofer o alternativă oamenilor care mă cunosc, precum și oamenilor care vor să mă cunoască. Dacă vrem cu adevărat să schimbăm ceva trebuie să ne implicăm și să oferim soluții nu promisiuni. (...) Dezamăgirea cea mai mare rezidă din această neputință a autorităților de a opri distrugerea și mai ales de a nu construi ceva în loc. Autoritățile publice, atât cele județene cât și cele locale, s-au complăcut în a gestiona o stare de fapt, nu au avut puterea de a interveni, nu au avut o strategie pe termen lung pentru a dezvolta județul și a asigura bunăstare locuitorilor lui”, a spus, pentru Pagina Olteniei, profesorul universitar Ștefan Ghimiși.

Reporter: Sunteți un om cu notorietate, profesor universitar, un om care și a clădit o carieră solidă. Din câte știu, nu ați mai făcut politică. Cum motivați alegerea de a intra în politică-Partidul Verde- și aceea de a candida la președinția CJ Gorj?

Ștefan Ghimiși: Cred că a venit momentul ca oamenii care au ceva de spus, mai ales cei care au realizări profesionale să se implice și în politică. Cred că a trecut prea mult timp în care mulți dintre noi am stat și am comentat listele de candidați la diverse alegeri, votând apoi, de cele mai multe ori, negativ, alegând răul cel mai mic dintre posibilii candidați. Viața politică nu a progresat deloc în ultimii ani, am putea spune că nivelul ofertei politice actuale este la cel mai scăzut nivel, pentru că oamenii inteligenți preferă să nu se implice. Din confort personal, din dorința firească, aș putea spune, de a se proteja.

Am decis la aceste alegeri să mă implic, să candidez, să ofer o alternativă oamenilor care mă cunosc, precum și oamenilor care vor să mă cunoască. Dacă vrem cu adevărat să schimbăm ceva trebuie să ne implicăm și să oferim soluții, nu promisiuni.

Reporter: În ce proiecte importante ați fost implicat în ultimii ani, proiecte care v-ar recomanda drept o alegere bună pentru conducerea CJ Gorj?

Ștefan Ghimiși: În ultimii 10 ani am derulat mai multe proiecte, atât la nivelul Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, cât și la nivelul Organizațiilor nonguvernamentale pe care le-am condus. Am adus primele proiecte pentru dezvoltarea resurselor umane derulate în cadrul Universității. Au fost proiecte pentru studenți, aceștia dobândind achiziții de cunoaștere lucrând cu cele mai performante programe pentru a avea, astfel, șanse mai bune pentru angajare pe piața muncii. Peste 2000 de studenți au fost cuprinși în proiectele derulate în ultimii 10 ani. Am fost implicat în derularea de proiecte pentru formarea profesională a profesorilor de chimie și matematică/informatică din județul Gorj și Regiunea Sud-Vest Oltenia. Am inițiat și derulat proiecte pentru sprijinirea antreprenorilor locali pentru a dezvolta afaceri inovative ( Programul START UP PLUS). Sunt membru într-un proiect ce își propune valorificarea deșeurilor din industria extractivă, energetică și metalurgică.

Asociația pentru Democrație Educație Respect, al cărei președinte sunt, a derulat atât proiecte culturale și educaționale cât și proiecte sociale, ultimul dintre acestea fiind proiectul „Alături de bunici”. Am oferit sprijin pentru 90 de persoane în vârstă și fără posibilități materiale, în perioada pandemiei. Nu în ultimul rând, predau de aproape 15 ani cursuri de Managementul proiectelor europene și Managementul cercetării și inovării, la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu.

Reporter: Sunteți gorjean iubitor al plaiurilor natale, ați revenit acasă după facultate, ați ales GORJUL. Ce vă dezamăgește cel mai mult la județul nostru? La ce se putea face și nu s-a făcut… știu că sunt multe de spus aici.

Ștefan Ghimiși: Sunt GORJEAN și sunt mândru de acest lucru. M-am întors acasă acum aproape 30 de ani pentru că aflasem că la Târgu Jiu s-a înființat o Universitate și am dorit să contribui și eu la acest proiect. A fost o alegere pe care foarte mulți dintre colegii mei nu au înțeles-o atunci, terminam șef de promoție cu cea mai mare medie din întreaga Universitate Politehnică din București, aveam posibilitatea să rămân să activez acolo și am ales să vin la Târgu Jiu. Dacă privesc acum retrospectiv, pot spune că a fost alegerea corectă. Îmi plac provocările și îmi place să construiesc, iar cei care mă cunosc știu acest lucru. Cu siguranță, în toată această perioadă am asistat la un proces de distrugere lentă, dar sigură, a tot ce reprezenta industrie și agricultură în județul Gorj. Și dacă mă refer numai la Târgu-Jiu pot aminti dispariția: Fabricii de sticlă, Fabricii de bere, Fabricii de țigarete, Fabricii de mobilă, Fabricii de confecții, Fabricii de cărămidă, în locul acestora având acum magazine, parcări, și clădiri abandonate.

Când m-am întors în Gorj mai existau plantații de pomi și viță de vie, terenurile erau încă cultivate, mai mâncam mere și cireșe din plantațiile de pe Câmpu Mare și puteam degusta un vin premiat de la Stațiunea de cercetare pomicolă și viticolă. Probabil dezamăgirea cea mai mare rezidă din această neputință a autorităților de a opri distrugerea și mai ales de a nu construi ceva în loc. Autoritățile publice, atât cele județene, cât și cele locale, s-au complăcut în a gestiona o stare de fapt, nu au avut puterea de a interveni, nu au avut o strategie pe termen lung pentru a dezvolta județul și a asigura bunăstare locuitorilor lui.

Reporter: Ați spus că veți vorbi despre oameni în campania electorală. Veți avea un mandat pentru oameni. La ce anume vă referiți?

Ștefan Ghimiși: E timpul să repunem omul în prim planul fiecărei acțiuni. Mandatul meu va fi pentru oameni, pentru că numai așa putem reuși. Putem vorbi la nesfârșit despre câte investiții majore o să aducem în Gorj, despre spitalele care se vor ridica într-o noapte și despre aeroporturi și mocănițe reînviate în Gorj, despre modernizarea școlilor din Gorj, dar toate acestea ar fi inutile dacă nu am avea grijă de oamenii care trebuie să beneficieze de servicii medicale moderne, despre oamenii care merită să se bucure de fiecare investiție în turism și recreere, despre dascălii și elevii care activează în școli. Politicile publice pe care autoritățile locale trebuie să le promoveze trebuie să fie pentru oameni, astfel încât fiecare dintre noi să trăim mai bine, aici, la noi acasă.

Reporter: Ce probleme v-au sesizat gorjenii și pentru care aveți soluții reale?

Ștefan Ghimiși: Oamenii sunt nemulțumiți de deciziile pe care clasa politică actuală le ia. Au fost dezamăgiți, mințiți, iar acum cred din ce în ce mai puțin în schimbare. Deși am început să prezint propunerile pe care vreau să le implementez atunci când voi câștiga Președenția Consiliului Județean Gorj, oferind soluții concrete și prezentând inclusiv linia de finanțare de unde pot fi luate fondurile necesare, oamenii au primit cu neîncredere propunerile, sătui fiind de promisiunile clasei politice. Și nu aș putea să nu le dau dreptate. Dacă îmi amintesc alegerile precedente și vizualizez panourile și meshurile ce prezentau proiectele cu care partidele veneau în campanie, proiecte pentru Târgu-Jiu și nu numai, constat acum că aproape nimic din promisiunile de atunci nu s-au realizat (Modernizarea Căii Eroilor este numai un exemplu).

„Să readucem în prim plan valorile și să construim un județ modern, un județ VERDE!”

Reporter: Este gata strategia Dumneavoastră de dezvoltare pe termen mediu și lung a județului Gorj?

Ștefan Ghimiși: Lucrăm în aceste zile la definitivarea programului Partidului Verde pentru Gorj - Gorjul Renaște! Am ales acest titlu pentru program pentru că am crezut că putem să începem să reconstruim societatea, să readucem în prim plan valorile și să construim un județ modern, un județ VERDE de care să fim mândri. Iar acest lucru este posibil folosind inventivitatea și creativitatea nativă a gorjenilor, dar și accesarea fondurile europene ce vor fi disponibile în perioada următoare. Absorbția competitivă a banilor europeni este cheia asigurării unui viitor durabil Gorjului. Rămânerea în urmă a județului este cauzată de nivelurile modeste de absorbție a banilor europeni. Dacă ne uităm la totalul contractelor semnate pentru finanțarea din fonduri europene, Gorjul are (la finele lui 2019) pentru perioada 2014-2020 - 60 de contracte în valoare de 643 mil. lei în vreme ce Vâlcea, tot din regiunea noastră, are 110 contracte în valoare de 1,160 miliarde lei.

E timpul ca autoritățile publice să dezvolte proiecte benefice pentru societate și să încurajeze parteneriatele cu firmele de consultanță pentru a atrage cât mai mulți bani europeni.

Reporter: Care sunt cele mai importante trei proiecte pe care le ați gândit pentru Gorj, care vă reprezintă?

Ștefan Ghimiși: Educația trebuie să fie principalul proiect pe care județul Gorj trebuie să-l promoveze. Și nu vorbesc aici despre construirea de școli sau modernizarea celor existente, acestea fiind lucruri de la sine înțelese, vorbesc despre un proiect pe termen lung de investiții în resursa umană, astfel încât să schimbăm mentalitățile și să promovăm valorile. Consiliul Județean Gorj trebuie să aloce fonduri pentru proiecte care să fie obținute prin competiție, fonduri pentru proiecte culturale, sportive și pentru tineret, iar alocarea financiara trebuie să crească anual.

Trebuie să facem din Județul Gorj un județ turistic, iar lucrul acesta este posibil prin sprijinirea investitorilor în acest sector. Trebuie acordate facilitați locale pentru cei ce vor să investească, trebuie să sprijinim aducerea în județul Gorj a unor lanțuri hoteliere cu capacitați de cazare moderne care să aducă alături operatori de turism importanți. Gorjul poate, prin resursele de care dispune, să devină un important centru turistic, dar și un centru de desfășurare a unor evenimente corporate, conferințe, team buildinguri etc.

Dezvoltarea componentelor economiei circulare este un instrument economic, dar și o modalitate de a îmbina protecția mediului și promovarea unei societăți echitabile.  Centrele de colectare a deșeurilor care prelucrează materiale diverse (textil, aparate electrice și electronice, mobila, etc.), întregul sistem al reciclării deșeurilor descris de economia circulară pot genera în patru ani, în județ peste 1500 de locuri de muncă cu diverse niveluri de calificare.

Reporter: În prezent există discrepanțe între mediul rural și cel urban, legat de dezvoltare, accesare fonduri etc. Ce veți face pentru reducerea acestor diferențe, prin intermediul funcției pe care o veți ocupa?

Ștefan Ghimiși: Consiliul Județean trebuie să construiască politicile publice astfel încât să se asigure convergența necesară între mediul urban și rural. Construirea bugetului gestionat de Consiliul Județean Gorj trebuie să țină cont de acest lucru asigurând reducerea disparităților dintre mediul rural și urban.

O soluție pe care o propun, pentru dezvoltarea de proiecte, este înființarea unui așa numit „Combinatul de Proiecte Oltenia” un Hub de dezvoltare de proiecte care trebuie să aibă sediul central la Târgu-Jiu și să genereze proiecte pentru întreaga Oltenie. Un sfert din toate finanțările europene au în vedere tranziția verde. Se vor multiplica sursele de finanțare pentru proiecte de dezvoltare mai cu seama în zone precum cea a noastră. Se deschid oportunități uriașe pentru județul Gorj. Fondul European pentru dezvoltare regională, Fondul European pentru Investiții Strategice, Fondul de coeziune, Programele de finanțare ale Consiliului European pentru Inovare, Fondul Orizont Europa, Fondul LIFE, Fondul de Inovare, Fondul de Modernizare sunt numai o pare din instrumentele cu care se poate lucra. Programul INVEST UE, Programele Băncii Europene de Investiții au anunțat deja  dublarea sumelor de investiții pentru obiective legate de climă și tranziție verde.

Reporter: Poate deveni GORJUL punct important de atracție turistică? Care va fi strategia Dumneavoastră de atragere a turiștilor?

Ștefan Ghimiși: Avem un potențial turistic extraordinar. Gorjul se bucură de o amplasare excelentă, Gorjul are tradiții și obiective turistice care pot atrage turiști, e important să avem o strategie de dezvoltare a turismului pe 10 ani cu obiective clar asumate. Trebuie să punem Gorjul pe harta turismului internațional, să colaborăm cu județele vecine pentru a oferi pachete turistice atractive. Oltenia de sub munte poate și trebuie să devină un program susținut de autoritățile din cele trei județe: Gorj, Vâlcea și Mehedinți (de la Râmnicu Vâlcea la Băile Herculane)

Valorificarea moștenirii Brâncuși, promovarea unui Pachet turistic internațional  Brâncuși (ex. vizitarea locațiilor unde sunt expuse lucrările lui, inclusiv Târgu-Jiul). Revenirea la un proiect abandonat din neputința autorităților locale: Drumul lui Brâncuși de la Târgu Jiu la Hobița.

Rânca trebuie să devină o stațiune atractivă pentru turiști tot timpul anului, nu o disputa între două localități. Promovez o Stațiune Rânca unitară care să beneficieze de o strategie de dezvoltare proprie pe termen lung și să devină un punct de atracție pentru turismul internațional, profitând din plin de frumusețea și celebritatea Transalpinei.

Promovarea și cultivarea turismului cultural și ecumenic. Gorjul are numeroase biserici și mânăstiri vechi, Gorjul are cule care, restaurate, pot deveni centre de atracție pentru turism. Gorjul este un județ prea frumos ca să fie ocolit de turiști, numai neputința autorităților a făcut să ne aflam acum în această situație în care Gorjul este un județ de tranzit în turism.

Reporter: Care credeți că este atuul Dumneavoastră comparativ cu, ceilalți candidați?

Ștefan Ghimiși: Sunt un profesionist și un perfecționist, am în spate o carieră universitară, dar și foarte multe proiecte dedicate oamenilor. Nu am mai candidat pentru nicio funcție publică, iar neimplicarea politică de până acum poate fi considerată un atuu pentru că nu am (și sunt convins că nu o să dobândesc) toate acele „calități” ale oamenilor politici. Sunt sincer și mai ales vreau să aduc în viața politică valorile în care cred: DEMOCRAȚIE, EDUCAȚIE, RESPECT!

Vizualizări: 1,278

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste