(închide)

Proiecte importante la SJU Târgu-Jiu: Au fost achiziționate echipamente și aparatură medicală de 14,6 milioane lei, iar Unitatea de Primiri Urgențe va fi extinsă

 

Un proiect de importanță uriașă pentru Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, finanțat tot în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 (tot pe caest program este finanțată și reabilitarea energetică a unității medicale, sediul de pe strada Tudor Vladimirescu n.red.), îl reprezintă reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe. Contractul pentru proiectare și execuție a lucrărilor a fost semnat în luna octombrie a anului trecut, în prezent, documentația tehnică fiind în faza de verificare.

Potrivit reprezentanților SJU Târgu-Jiu, după obținerea avizelor necesare, se va proceda la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea proiectului, conform contractului de finanțare este de 8,5 milioane de lei și vizează atât reorganizarea funcțională a UPU, prin recompartimentări și schimbări de destinație ale unor încăperi, cât și construirea unui corp nou de clădire, în suprafață de peste 860 mp, unde vor fi amenajate saloane pentru tratarea cazurilor de urgență. De asemenea, va fi extinsă rampa de acces, la finalul lucrărilor, aceasta urmând să aibă circa 44 mp. Proiectul vizează, totodată, și achiziția de echipamente medicale pentru aceste saloane, respectiv ventilatoare mecanice, monitoare funcții vitale, tărgi radiotransparente sau injectomate, mare parte dintre acestea fiind deja livrate și recepționate.

Peste 14 milioane de lei, pentru gestionarea crizei COVID-19


Un alt proiect implementat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu vizează dotarea cu echipamente și aparatură medicală, necesară pentru gestionarea crizei COVID-19. Pandemia din 2020 a generat apariția unor surse de finanțare substanțiale în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, surse de care Consiliul Județean Gorj a profitat din plin. Unul din proiectele finanțate în cadrul acestui program este ”Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul județului Gorj”, prin care au fost achiziționate echipamente și aparatură medicală în valoare totală de peste 14,6 milioane de lei, pentru secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă și pentru Unitatea de Primiri Urgențe, atât pentru unitatea sanitară de pe strada Tudor Vladimirescu cât și pentru cea din strada Progresului. Printre acestea se numără 41 de monitoare funcții vitale, 12 EKG-uri, 20 de laringoscoape cu fibră optică, trei ecografe, 17 infuzomate precum și o stație centrală pentru monitorizare.

Vizualizări: 342

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste