Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova caută angajați prin transfer pe 9 posturi vacante

 

Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova a anunțat ocuparea, prin transfer la cerere, a nouă posturi vacante din cadrul unității medicale. 

Potrivit anunțului publicat de spital, este vorba despre următoarele posturi:

medic primar, specialitatea medicină de laborator, în cadrul Laboratorului de Analize Medicale
asistent medical principal, studii postliceale, la Centrul de Sănătate Mintală pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor – Compartiment Adulți
asistent medical principal, studii postliceale, la Clinica Neurologie I
asistent medical principal, studii postliceale, la Clinica Neurologie II
asistent medical principal, studii superioare, la Clinica Neurologie II
asistent medical principal, studii postliceale, la Secția Psihiatrie Cronici Melinești
infirmier, la Camera de Gardă Neurologie
îngrijitoare (curățenie), la Compartimentul Psihiatrie Pediatrică
analist IA, în cadrul Serviciului RUONS, IT și Juridic

Cei din conducerea unității precizează că posturile pot fi ocupate doar prin transfer din alte instituții bugetare, de pe funcții similare sau echivalente.

Transferul este legal. Întrebarea este alta. Lipsă acută de personal sau metodă mai comodă de a aduce oameni deja stabiliți? Cine vine și din ce instituții?

Până una, alta: 

Calendarul de desfăsurare a procedurii de ocupare a postului contractual vacant prin transfer la cerere

Depunere Dosare de înscriere la sediul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova, strada
Calea Bucureşti, nr. 99, până la data de 12.05.2026 ora 14.00

Selectia dosarelor si afisarea rezultatelor - 13.05.2026

Interviu -20.05.2026

Comunicarea rezultatelor - 21.05.2026

Toate informațiile le găsiți AICI

 

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste