Tabăra de sculptură „Simboluri Dacice în Arta Lemnului din România” la Polovragi

 

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Polovragi, precum și cu Asociația pentru Dezvoltare Locală și Parteneriat Comunitar Polovragi, organizează ediția a V-a a Taberei de sculptură „Simboluri Dacice în Arta Lemnului din România”. Evenimentul are loc în perioada 1 – 10 iulie, pe platoul din fața Mănăstirii Polovragi. În acest an, cinci sculptori din Cluj, Vâlcea, Bihor, Vrancea și Gorj promit să realizeze sculpturi în lemn deosebite.

„Tabăra de sculptură ,,Simboluri dacice în arta lemnului din România”, proiect multianual inițiat de managerul CJCPCT Gorj, Ion Cepoi, în 2018, are ca obiective principale conservarea și promovarea locală, regională și națională a simbolurilor dacice păstrate de-a lungul timpului în arta lemnului din România, precum și creșterea vizibilității culturale și turistice a zonei. Continuitatea și păstrarea tradițiilor în Polovragi sunt preocupări care dovedesc dragostea pe care o au oamenii pentru trecut”, a comunicat Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. La tabără participă meșteri populari din domeniu (cioplitori în lemn și sculptori în lemn cu drujba), păstrători sau susținători ai motivelor sculpturale menționate, creatori recunoscuți la nivel național pentru profesionalismul și autenticitatea operelor realizate.

În cei aproape cinci ani trecuți de la organizarea primei ediții a taberei de sculptură, mai mult de 10.000 de turiști au vizitat operele meșterilor în lemn. Ediția din acest an îi are ca participanți pe Gheorghe Bostănică – sculptor în lemn cu drujba, născut în Jariștea, județul Vrancea, Ștefan Bara, sculptor, născut în Fildu de Sus, județul Sălaj, Nicolae Rotaru, sculptor, născut în Crasna, județul Gorj, Adrian Ion Voican, sculptor în lemn cu drujba, născut în Măldărești, județul Vâlcea, Radu Florin Lazăr, cioplitor în lemn, născut în Dobrești, județul Bihor. Pasiune, inspirație, dar și multă dragoste pun cei cinci sculptori în lemn în ceea ce vor face în cadrul Taberei de la Polovragi, iar rezultatele se vor vedea la închiderea taberei, în data de 10 iulie. Comuna Polovragi este cunoscută pentru valorile istorice și turistice existente: Mănăstirea Polovragi, Peștera lui Zalmoxis, fortificații dacice din sec. II-I î.H., Cheile Oltețului, Nedeia de Sf. Ilie, festivaluri pastorale, tabere și concursuri de creație, meșteri populari.

Vizualizări: 418

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste