Zeci de artiști populari, la Târgul meșterilor populari ai românilor de pretutindeni

 

În centrul municipiului Târgu-Jiu va avea loc o nouă ediție a Târgului Meşterilor Populari ai Românilor de Pretutindeni, fiind prezenţi 42 de meşteri din întreaga ţară. Astfel, în perioada 20-26 august veți avea ocazia să achiziționați produse create cu migală de pricepuți meșteri populari, produse unice și foarte frumoase. De la cei 42 de meșteri vei putea cumpăra ceramică, pielărie, lemn, podoabe, ouă încondeiate, zgărdane, pictură pe sticlă, pictură țărănească, vioară cu goarnă, cusături și sculptură.

    La cea de a XIV-a ediție a Târgului, în urma parteneriatului cu Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”(care organizează Festivalul Internațional de Folclor “Acasă la Brâncuși”) vor participa și meșteri populari din Serbia, Bulgaria și Republica Moldova. Manifestarea este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Consiliul Județean Gorj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Jiu.

Galerie foto



Vizualizări: 312

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste