(închide)

Zeci de șoferi din Gorj, surprinși băuți la volan, implicați în Programul „Drink & Drive”

 

Serviciul de Probațiune Gorj a derulat, în perioada 08.09.2023 – 13.10.2023, programul de reintegrare socială „Drink & Drive!”. Programul se adresează acelor persoane care au săvârșit infracțiunea de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și care se află în evidența Serviciului de Probațiune Gorj. Acestea reprezintă 36%, cel mai mare procent din totalul persoanelor supravegheate. 


Prin programul „Drink & Drive!”, am urmărit creșterea nivelului de conștientizare al beneficiarilor cu privire la obiceiurile lor legate de consumul de alcool. În cadrul ședințelor programului, 31 de persoane sancționate penal au primit informații despre siguranţa rutieră; diferenţierea contravenţiilor de infracţiuni, precum și sancţiunile aplicabile în fiecare caz; consecințele condusului în stare de ebrietate, precum și efectele nocive ale consumului de alcool asupra organismului. De asemenea, prin exercițiile, tehnicile și subiectele abordate, consilierii de probațiune responsabili cu implementarea programului în cadrul Serviciului de Probațiune Gorj, au sprijinit participanții în conștientizarea necesității schimbării comportamentale și a riscurilor la care se expun prin consumul de alcool, dar și în construirea de strategii personale pentru a preveni conducerea autoturismelor sub influenţa alcoolului și pentru a contribui în acest fel la reducerea numărului victimelor accidentelor rutiere.  
 Iată câteva testimoniale ale participanților:
 (N.S.) Programul m-a ajutat să identific diferite modalități de a nu asocia condusul cu alcoolul, pe viitor consider că sunt mult mai pregătit pentru a nu mai face aceeași greșeală.
 
 (R.L.) Am aflat cât alcool conțin toate băuturile. Consilierii ne-au explicat ce efecte negative are alcoolul asupra corpului și cum să evităm să mai conducem când bem. 


 (S.M.) Mi-am dat seama cât de mult am greșit. Consilierii au fost foarte bine pregătiți, s-au purtat exemplar cu noi. Le mulțumesc! 


 (C.D.) Am înțeles mai bine riscurile la care mă expun și am învățat lucruri noi despre consumul de alcool. 



Vizualizări: 254

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste