(închide)

41 de copii au primit daruri din partea mai multor tineri inimoși

 

Antreprenorul Andrei Porei, cunoscut în România pentru proiectele sale antreprenoriale și mai mulți tineri din orașul Târgu-Jiu au făcut o mare bucurie mai multor familii din municipiul Târgu-Jiu. Tinerii au dus alimente, dulciuri, dar și haine și jucării unor familii care aveau mare nevoie de sprijin.

Tinerii au fost sfătuiți și sprijiniți și de Marcel Romanescu, primarul municipiului, dar și de preotul paroh Adrian POrei, un om care se implică des în acțiuni umanitare. „Alături de marea campioană mondială Tîlvescu Denisa și primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Laurentiu Romanescu, în cadrul unei acțiuni menite să facă viața puțin mai frumoasă pentru 41 de copii. Am adus haine, jucării și alimente pentru 9 familii mai puțin norocoase, în așa fel încât să se bucure de un Crăciun așa cum și-l doresc.
Am primit, în demersurile noastre, sprijinul preotului paroh Adrian Porei, de la Biserica Sfântul Nicolae. Mulțumim tuturor celor ce s-au implicat în această acțiune!
Împreună putem face viața mai frumoasă pentru cei mai puțin norocoși”, a spus Andrei Porei de la TNL Gorj.
Sursa: https://www.facebook.com/porei.andreialexandru/posts

Galerie foto





Vizualizări: 275

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste