Ansamblul „Maria Tănase” a reprezentat Doljul la Festivalul Internațional de Folclor „Hercules”

 

Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase”, din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj, a reprezentat județul Dolj la cea de-a 56-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Hercules”, desfășurată în perioada 29 iunie-3 iulie, la Băile Herculane.

Ansamblul a urcat pe scena festivalului pe 2 iulie, prezentând un spectacol inspirat din folclorul autentic al Olteniei. Dansatorii au fost acompaniați de interpreta Andreea Mănescu, care a susținut un recital apreciat de public.

Momentele artistice au fost realizate sub coordonarea maestrului coregraf Ionel Garoafă, repertoriul punând în valoare tradițiile coregrafice și muzicale specifice zonei.

Festivalul Internațional de Folclor „Hercules”, organizat de Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, a reunit ansambluri și artiști din țară și din străinătate, fiind unul dintre cele mai importante evenimente dedicate promovării tradițiilor populare.

Reprezentanții Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj au transmis mulțumiri organizatorilor pentru invitație și au felicitat echipa coordonată de directorul Dan Mirea pentru organizarea celei de-a 56-a ediții a festivalului.

Participarea Ansamblului de Dans Popular „Maria Tănase” la Festivalul „Hercules” face parte din demersurile Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj de promovare a patrimoniului cultural imaterial al județului și al Olteniei, prin participarea la manifestări de prestigiu dedicate folclorului autentic.

Vizualizări: 221

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste