(închide)

Bărbat din Dănești, găsit mort într-un șanț!

 

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi, marți dimineața, prin apelul 112, de către un bărbat de 38 de ani, despre faptul că o persoană în vârstă de 50 de ani, din comună Dăneşti, a fost găsită decedată într-un șanț, în fața locuinței sale. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că persoana decedată era cunoscută cu viciul alcoolului și se afla într-un șanț de pe marginea drumului în care apa avea o adâncime de aproximativ 30 cm, iar pe corp nu prezenta urme de violență. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Vizualizări: 786

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste