(închide)

Cei mai buni colindători din Motru, premiați! Printre sponsori, și o parohie din zonă

 

Festivalul – concurs de colinde „Crăciunul – tradiţie şi modernitate”, EDIŢIA a IX-a, va avea loc la Motru pe 19 decembrie 2018. Festivalul este un eveniment cultural şi artistic inedit, prin faptul că reuneşte muzica modernă de iarnă cu muzica tradiţională – colindul, interpretate de elevi din Valea Motrului. Acest festival, concretizat printr-un spectacol – concurs cu public dedicat sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, reprezintă o modalitate de exprimare a pasiunii pentru arta muzicală şi în acelaşi timp un prilej de bucurie, întâlnire, cunoaştere şi prietenie între participanţi.

Pot participa la acest festival-concurs elevi de la unităţile de învăţământ sau culturale de pe Valea Motrului, dar și interpreți și grupuri mici. Înscrierile se fac la Casa de Cultură a municipiului Motru până în data de 14 decembrie. Organizatorii festivalului îşi propun să ofere concurenţilor şansa de a evolua pe scenă şi implicarea acestora într-o competiţie menită să valorifice şi să promoveze tradiţiile şi obiceiurile de iarnă ale poporului român. De asemenea, organizarea acestui festival – concurs este un bun prilej pentru a facilita schimbul de experienţă între unităţile de învăţământ şi cultură şi dezvoltarea relaţiilor comunicaţionale interumane şi sociale dintre acestea şi comunitatea locală de pe Valea Motrului. Nu în ultimul rând, unul din obiectivele festivalului este reprezentat de stimularea creşterii capacităţii de comunicare şi exprimare artistică a concurenţilor şi identificarea şi promovarea tinerelor valori artistice. Spectacolul – concurs va avea loc în data de 19 decembrie 2018, ora 17.00. Participarea este deschisă elevilor reprezentând unităţile de învăţământ sau culturale de pe Valea Motrului, atât interpreţilor individuali cât şi grupurilor mici formate din 2 – 5 elevi, însoţiţi de cadrul didactic îndrumător. Un concurent poate fi înscris o singură dată în concurs, solist sau în grup. Câştigătorii Marelui Premiu al Festivalului în ediţiile precedente sunt invitaţi să susţină un recital în afara concursului. De asemenea, Festivalul concurs este dotat cu premii; acestea vor fi acordate în baza deciziei juriului; decizia juriului nu este contestabilă. Premiile vor consta în bani sau/şi produse. Ca și la ediția precedentă Parohia Motru II oferă două premii.

Galerie foto


Vizualizări: 244

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste