„Mă bucur că fiul meu începe școala, dar în același timp mă macină gândul că nu voi putea fi mereu lângă el. Mă întreb: O să simtă lipsa mea? Cum îl va afecta boala mea?”, aceasta este mărturia unei mame tinere aflate în plin tratament oncologic. Începutul școlii este un moment încărcat de emoție pentru orice familie. Dar atunci când mama trece printr-o astfel de situație, trăirile devin și mai intense. Bucuria firească se împletește cu frica, speranța cu nesiguranța. Ramona Schenker, psiholog specializat în oncologie în cadrul Centrului „Sfântul Nectarie” Craiova, explică: „îngrijorarea, vinovăția, sentimentul de neputință sau chiar furia fac parte din această experiență, dar la fel și mândria și dorința de a rămâne prezentă în viața copilului.”

Cele mai frecvente temeri se leagă de prezența fizică la evenimentele școlare, de impactul emoțional asupra copilului și de ce nu, de viitorul comun.

De multe ori, în cazul unei mămici ce trece printr-o astfel de situație, apare și vinovăția că micuțul nu are o copilărie „ca la carte”.

„Aceste frici sunt normale, dar pot fi gestionate prin comunicare deschisă cu copilul, prin sprijinul familiei și prin implicarea școlii. Consilierea psihologică poate ajuta mama să găsească mecanisme de adaptare sănătoase”, spune onco-psihologul Ramona Schenker. 

Pentru a rămâne aproape de copil, fără a-și compromite sănătatea, mama poate apela la câteva soluții simple. Este vorba despre rutine scurte și previzibile, exemple în acest sens fiind povestea de seară sau micul dejun împreună. La fel de importante sunt și planificarea activităților cu ajutorul unui calendar, implicarea altor adulți de încredere, dar și momente de conectare autentică cu copilul, chiar dacă sunt scurte.

Este indicat ca micuțul să fie sprijinit emoțional. Explicațiile simple și pe înțelesul lui, validarea emoțiilor, menținerea rutinei și prezența altor adulți de încredere îi dau sentimentul de siguranță. Iar școala, prin profesori și consilieri, poate deveni un sprijin esențial.

Există situații în care este bine ca mama să ceară ajutor specializat, adaugă Ramona Schenker. 

„Atunci când anxietatea sau tristețea devin copleșitoare, când vinovăția o face să creadă că nu e suficientă pentru copil sau când apar schimbări vizibile în comportamentul acestuia. Grupurile de suport sau psihologii specializați în oncologie pot aduce echilibru și resurse emoționale”, explică onco-pishologul. 

Pentru familie, profesori și adulți apropiați, mesajul este clar: copilul are nevoie de ascultare, de stabilitate și de informații simple. Poate fi implicat prin gesturi mici și pozitive, dar nu trebuie să fie împovărat cu responsabilități de adult. Rolul lui rămâne să fie copil.

„În final, emoțiile și tensiunile unei mame aflate în tratament oncologic la începutul școlii copilului nu sunt semn de slăbiciune, ci expresia unei iubiri profunde și a unei lupte dificile. Ceea ce contează este ca ele să fie recunoscute și sprijinite de familie, școală și comunitate”, conchide Ramona Schenker.