(închide)

Iulia Pascu, zecara Bacalaureatului de la CNTV Târgu-Jiu: „Medicina mi se potrivește cel mai bine!”

 

Eleva Iulia Pascu de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu a obținut media 10 la examenul de bacalaureat, fiind singura din această unitate școlară care a atins performanța aceasta. Profesoara Cristina Goanță, diriginta elevei, spune că „Iulia a dovedit prin perseverență și pasiune că orice vis se poate împlini”. Eleva va studia Medicina!

Originară din municipiul Târgu-Jiu, Iulia Pascu a învățat mereu foarte bine, iar pregătirea pentru „examenul maturității” a luat-o foarte în serios. Și-a dorit să obțină o medie mare și a bucurat-o rezultatul! Cei care o cunosc pe olimpica de la CNTV spun că este un adolescent ambițios și hotărât să își împlinească visurile! Iulia Pascu va studia Medicina și a ales să studieze la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca. „M-a bucurat rezultatul de la bacalaureat. Am fost bine pregatită pentru matematică și chimie, la romana am avut și puțin noroc cu subiectul numărul 3. O să studiez Medicina la Cluj-Napoca. Mă consider un om inteligent, curajos și norocos. Nu am pasiuni ieșite din comun, îmi plac foarte mult filmele, cânt la chitară, îmi place sportul, mi-aș dori să am mai mult timp să îl practic. (…) Legat de medicină, cred că acest domeniu mi se potrivește cel mai bine și nu cred că m-aș plictisi vreodată practicând această meserie”, a declarat Iulia Pascu pentru Pagina Olteniei.

Zecara de la CNTV a fost admisă tot cu 10 la liceu, în urmă cu patru ani și de-a lungul anilor de liceu a demonstrat prin seriozitate că visurile pot fi îndeplinite! Profesorul Cristina Goanță, diriginta Iuliei Pascu, are numai cuvinte de laudă la adresa adolescentei: „Dăruire, talent, seriozitate, încredere, frumusețe și multă muncă, doar câteva cuvinte care o pot defini pe Iulia. Admisă la liceu cu media 10, cu numeroase premii la olimpiadele de geografie, chimie, Științele Pământului biologie, română și lingvistică, Iulia a dovedit prin perseverență și pasiune că orice vis se poate împlini. Extrem de apreciată de profesori și de colegi, Iulia va fi, fără îndoială, un medic desăvârșit. A participat în perioada liceului la numeroase acțiuni de voluntariat, s-a implicat activ în toate activitățile și a reușit să își atingă toate obiectivele. A participat la Euroscola, la Noaptea Albă a Tudorului, voluntar la Noaptea Muzeelor. O felicit pentru rezultate!”.

Galerie foto


Vizualizări: 4,793

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste