(închide)

Mai multe mămici organizează la Târgu-Jiu târgul caritabil „Cumperi și dăruiești VIAȚĂ pentru Iulia!”

 

Iulia este o minune de fetiță, dulce, suavă, energică, dar viața nu a fost blândă cu ea și nici cu familia ei. Micuța Iulia are mare nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi, căci suferă de o boală foarte gravă și se află în Italia, la tratament. Familia sa are nevoie de sprijin financiar pentru a putea continua să achite tratamentele de care are nevoie copila. La Târgu-Jiu se va organiza un târg caritabil pe 8 noiembrie pentru a o ajuta pe Iulia, fetița din Filiași care are mare nevoie de ajutor!

Când crezi că totul va fi bine, începe din nou lupta pentru viață! Crunt! Aceasta este realitatea Iuliei, o fetiță de 5 ani, din Filiași-Dolj, care luptă din nou pentru o șansă la viață. Iulia are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi pentru a zâmbi în continuare. Destinul crunt al copilei a însemnat o primă diagnosticare la vârsta de 2 ani. Suferea de Leucemie Acută Limfoblastică, o formă de cancer. Timp de trei ani, cu ajutorul familiei şi a multor oameni buni, a luptat cu boala. La sfârșitul tratamentului de întreţinere însă, spune mătuşa fetei, boala s-a întors. Acum, când are 5 ani, Iulia dă dovadă de și mai mult curaj și optimism, deși trece prin clipe grele. Fata poate urma tratamentul potrivit la spitalul Bambino Gesu din Roma şi ar urma să beneficieze şi de transplant de măduvă, fratele ei fiind donatorul. „În momentul de fata Iulia este la Roma, urmează tratamentul cu imunoterapie, este conectata la un ghiozdan pe care îl poarta mereu, iar dacă răspunde cum trebuie la imunoterapie, în 3 saptămâni urmează sa facă transplantul de la fratele ei mai mare”, a spus una dintre apropiatele familiei Iuliei.

Costurile nu sunt însă uşor de suportat pentru familie. Pentru aceasta este nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Orice contribuţie, oricât de mică poate salva viaţa copilei de 5 ani!

„Pentru cei care nu cunosc povestea Iuliei, voi încerca, cu greu, să o expun în câteva rânduri. În luna septembrie a anului 2017 când Iulia avea doar 2 ani, a început să se simtă rău. Au urmat investigații medicale și în cele din urmă am ajuns la spitalul Fundeni unde i s-a pus diagnosticul de coșmar, o boală cumplită, Leucemie Acută Limfoblastică cu celule B. Am luptat timp de 3 ani, am urmat tratamentul cu mari sacrificii financiare dar mai ales emoționale și psihice. Atât de mulți oameni binevoitori ne-au ajutat și ne-au susținut. La sfârșitul tratamentului de întreținere, vestea că boala s-a întors a lovit ca un trăsnet. În momentul de față, cazul nostru a fost acceptat la spitalul Bambino Gesu din Roma, unde vom pleca cu speranță însă și cu teamă. Nu ne este frică să o luăm de la capăt, însă provocarea financiară este mult peste puterile noastre. Cu greu îndrăznesc să vă cer încă o dată ajutorul. Tratamentul este lung, Iulia va avea nevoie de transplant pentru care din fericire fratele ei este compatibil. Vă mulțumesc din suflet pentru că v-ați luat puțin timp și ne-ați citit povestea. Orice rugăciune, gând bun sau donație ne vor da putere și speranță să luptăm pentru viața Iuliei!”, spune Nicoleta, mătuşa Iuliei.
Cei care vor să o ajute pe Iulia pot face donaţii în conturile:

EUR: RO43BTRLEURCRT0488440901
RON: RO93BTRLRONCRT0488440901
Titular: VATUIU MARIANA VASILICA

Pe 8 noiembrie va avea loc în Târgul Auto din municipiul Târgu-Jiu un târg caritabil. „Cumperi și dăruiești VIAȚĂ pentru Iulia!” se va numi evenimentul.

Galerie foto



Vizualizări: 773

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste