În Oltenia, nunta este guvernată de reguli stricte și simboluri străvechi, unde respectul față de ierarhia familiei și a nașilor primează.

Pețitul reprezintă momentul oficial în care familia tânărului vizitează casa fetei pentru a cere consimțământul părinților.

De cele mai multe ori, tatăl sau o rudă a băiatului mergea cu o ploscă plină cu vin sau țuică la tatăl fetei.

Dacă tatăl fetei gusta din băutură, era un semn clar că familia băiatului este binevenită și negocierile pot începe. Totodată, în cadrul pețitului se stabileau detaliile zestrei și data la care va avea loc evenimentul.

Mersul la nași cu plocon

În Oltenia, alegerea nașilor este sacră. Tradiția impune ca nașii de nuntă să fie nașii de botez ai mirelui. Ignorarea acestei reguli era considerată, în trecut, o atragere a blestemului asupra noii familii.

Mersul la nași cu "ploconul" este ritualul prin care tinerii îi invită oficial să le fie părinți spirituali.

În mod tradițional, acesta (ploconul) este un coș împletit ce conține o pasăre de curte (găină sau curcan), o sticlă de vin, pâine sau colaci, grâu, zahăr și ulei.

Mirii se duc neanunțați și rostesc formula rituală: „Nașule, am venit cu ploconul... ne cununi ori ba?" Dacă nașul acceptă, acesta deschide sticla de vin adusă de tineri și închină în sănătatea lor, confirmându-și rolul de a cumpăra ulterior voalul miresei, lumânările și floarea de mire.

De asemenea, în tradiția veche din Oltenia, în ziua nunții, nașul era luat de acasă cu alai, muzică și voie bună, iar după încheierea petrecerii era condus înapoi, gest care marca respectul acordat celui care avea un rol esențial în cununia mirilor.

Bibliografie selectivă:  Academia Română, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu“, Sărbători și Obiceiuri“, Vol. I, Oltenia, București, Editura Enciclopedică, 2001.