(închide)

Fundația „Pentru SMURD Târgu-Jiu” caută voluntari!

 

Fii Voluntar alături de noi- este apelul lansat de Fundația Pentru SMURD Târgu-Jiu, care în această perioadă caută voluntari pentru buna desfășurare a activității. Așadar, tinerii care doresc să salveze viețile semenilor, sunt așteptați să trimită un e-mail cu titlu „Voluntar - ... (pentru care se intenționează să se aplice)”, la adresa de e-mail: [email protected], până pe 25 Iulie 2020, ora 23:59, care să includă o scurtă prezentarea și datele de contact. Condiții obligatorii: vârsta minimă de 18 ani și domiciliul în Gorj.

Potrivit lui Mihai Țucă, inițiatorul campaniei, sunt disponibile următoarele locuri: PRIM AJUTOR - 2 locuri- aici cei care doresc să se înscrie trebuie să știe că este vorba despre un Program de voluntariat în cadrul căruia pot activa atât voluntari medicali*, cât și non-medicali. Implicarea voluntarilor medicali se rezumă la participarea activă şi implicarea directă în susţinerea cursurilor de prim ajutor. Aceştia sunt prezenţi la staţiile practice şi instruiesc participanţii cu privire la partea practică (executarea manevrelor de resuscitare, dezobstrucţie de căi aeriene, poziţie laterală de siguranţă etc). La CARAVANA “FII PREGĂTIT” sunt disponibile alte 2 locuri. Aici este vorba despre un Proiect de educare a populaţiei privind acordarea corecta a primului ajutor şi a prevenţiei în caz de dezastre naturale (cutremure, incendii, inundaţii, înzăpeziri, alunecări de teren etc). Programul poate include atât voluntari medicali cât şi voluntari nemedicali. Activitatea presupune în general sarcini administrative şi logistice, de planificare, promovare online şi comunicare. Mai sunt disponibile 2 locuri în cadrul CAMPANIEI DE STRÂNGERE DE FONDURI -Proiect de strangere de fonduri, prin completarea, colectarea şi depunerea declaraţiilor, pentru procedura de redirecţionare a impozitului pe venit, conform Codului Fiscal. Orice voluntar dornic să sprijine Fundaţia pentru SMURD şi proiectele destinate dezvoltării activităţii SMURD, este încurajat să se implice în campania de strângere de fonduri şi poate face parte din cele echipe constituite: Echipa de comunicare, Logistică şi administrativ, Suport centre locale și Implementare. Cele 4 echipe au, în ordinea menţionării lor, următoarele obiective specifice: promovare, logistică, suport şi implementare. Mai sunt disponibile 2 locuri la MANAGEMENT SITUAȚII SPRIJIN UMANITAR - Echipa care susţine proiecte de sprijin umanitar pentru persoane aflate în situaţii dificile sau critice (nu doar din punct de vedere medical), proiecte desfăşurate în conformitate cu statutul Fundaţiei pentru SMURD şi resursele disponibile. ECHIPA DE COMUNICARE - 2 locuri- Echipa care promovează activitatea şi proiectele desfășurate de Fundaţia pentru SMURD, prin toate canalele media. 

Detalii puteți afla și AICI!

Vizualizări: 1,325

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste