(închide)

Motru: Zece zile de poveste la Școala de vară cu scLipici

 

În perioada 8 -19 august 2022, la Școala Gimnazială Nr. 1 Motru s-a desfășurat programul Școala de vară cu scLipici în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi, programul a fost coordonat de prof. Bejenaru Felicia, consilier educativ si prof. Rat Jana, director.

Scopul programului a fost acela de a accelera dezvoltarea deprinderilor de citit-scris ale elevilor de clasa a II-a, de a-și însuși noi cunoștinte, de a-și dezvolta abilitățile și de a și le exersa pe cele existente, dar și colaborarea dintre învățători, profesori și părinți.

Considerăm că învățarea în colaborarea este un demers cheie pentru dezvoltarea unui întreg set de competențe interpersonale, cum ar fi comunicarea eficientă, negocierea, soluționarea conflictelor, luarea deciziilor, spiritul de inițiativă, responsabilitatea personală și munca în echipă.

Aceste competențe trebuie dezvoltate încă din școală, pentru că îi vor ajuta pe elevii noștri să devină adevărați colaboratori și cetățeni funcționali într-o lume foarte complexă.

Activitățile de învățare au fost  proiectate astfel încât să integreze, pe cât posibil, aceste competențe. Programul Școala de vară cu scLipici a reprezentant o oportunitate pentru completarea dezvoltării copiilor. De aceea am urmărit un echilibru între trei elemente: 

Motivație: activitățile au corespuns intereselor și pasiunilor deja conturate pentru a-i motiva pe cei mici să participe cu plăcere;
Provocare: lecțiile au consolidat și aprofundat cunoștințele curriculare din timpul anului școlar;
Varietate: inițiative variate care să le deschidă apetitul pentru noi domenii de învățare.
Copiii au fost expuși la informații noi și la activități pe care în timpul vacanței nu le-ar fi practicat.

 Acest lucru i-a ajutat să-și dezvolte creativitatea și să devină tot mai ingenioși. Pentru că au făcut parte dintr-un nou colectiv, nu doar că și-au dezvoltat vocabularul și și-au însușit expresii noi, dar au devenit mult mai sociabili, au învățat să lucreze în echipă, într-un cadru mai relaxat decat la cursurile traditionale.

Școala de vară a reprezentat și o modalitate prin care elevii din clasele a II-a A, B, C, și D nu au luat pauză de la educația în cadru organizat. Deși nu s-au luptat cu teme supărătoare, au devenit mai conștincioși și nu și-au pierdut obiceiurile bune din timpul școlii, cum ar fi trezitul la o ora fixă și organizarea timpului liber. De asemenea, au fost puși în situația de a face alegeri, de a-și găsi noi pasiuni și de a le dezvolta ulterior, iar acest lucru i-a făcut mai responsabili pentru propriile decizii.

Copiilor le-a plăcut să interacționeze unii cu ceilalți.

La orele de comunicare în limba română au făcut cunoștință în fiecre zi cu noi personaje, deoarece programul a presupus câte o poveste nouă, zilnic. Au fost încurajați să citescă, să scrie, să interpreteze roluri, să se miște, să vorbească și să își răspundă unii celorlalți.

Aceste activități i-au ajutat să-și dezvolte abilități cum ar fi creativitatea, curiozitatea, comunicarea, empatia, încrederea de sine, cooperarea, aptitudini de lider și negociere. Cel mai important, însă, activitățile au fost amuzante – iar învățarea plăcută și memorabilă.

Atât timp cât profesorii iubesc ceea ce fac, tot atât de mult vor iubi şi copiii ceea ce învaţă de la ei. 

Întregul corp profesoral al Şcolii de vară a lucrat în regim de voluntariat, fiind deschis, foarte motivat şi creativ, dar mai presus de toate, dedicat profesiei pe care o practică.

Mulțumesc colegilor Voicu Alina, Ardeiu Aurora, Gionea Daniela, Bîrnoiu Maria, Semenescu Alina, Tîrlea Ramona, Raț Jana, Pasăre Laura, Albici Luminița, Pîrvulescu Eduard, Ochiană Ionica, Ochiană Neculai,  Spiță Cristina, Bușoi Camelia, Andrei Jeanina, Grecu Ramona, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Motru pentru buna colaborare și implicare.

Activitățile s-au bucurat de succes și datorită colaboratorilor noștri: doamna Denisa Șuță, directorul  Muzeului Național „Constantin Brâncuși“, prof. Popovici Laurențiu, prof. Vulpe Daniela, prof. Vînturiș Cosmina, prof. Făget Mariana, domnul Gheorghe Feraru, elevelor Ungureanu Denisa și Aloredi Andreea, de la Colegiul ,,George Coșbuc” Motru, domnului Sorin Tamoși, administrator S.C. Sorginimon S.R.L., doamnei Boulescu Vasilica, director general -S.C. Ghiocela Prod. Com. S.R.L., dar și invitaților speciali: doamna Ana Ionele, autoarea a trei cărți de  poezie și una de interviuri, care a îmbogățit peisajul cultural gorjean, dovedind că din municipiul de pe malul Motrului continuă să izvorască literatură de bună calitate, domnul Valentin Săvescu, maestru al sportului românesc, multiplu campion național la box, medaliat cu aur în competiții europene și balcanice și un exemplu pentru discipolii săi.

La activitățile din cadrul Școlii de vară cu scLipici au participat 30 de elevi, 25 de cadre didactice, trei părinți, doamna contabilă Perișoreanu Ana, doamna prof. Cosmescu Debora, expertul Fundatiei Noi Orizonturi și reprezentanții instituțiilor cu care am colaborat.

În fiecare zi componența grupurilor a fost alta pentru a facilita schimbul de experientă. Grupurile au fost eterogene din punctul de vedere al etniei, varstei, educatiei, background-ul familial.

Nu am organizat în fiecare zi câte o petrecere, dar Școala de vară cu scLipici a avut o structură mai lejeră, care ne-a permis să introducem mai ușor în învățare un strop de distracție, de joc.

Pe data de 18 august cei mici au pornit pe urmele marelui sculptor Constantin Brâncuși.

Primul popas a fost în curtea  Muzeului Național ,,Constantin Brâncuși”, la Tg. Jiu, unde elevii au susținut un scurt moment artistic ,,Brâncuși în nima mea”. Am vizitat apoi muzeul,  parcurile unde se află o parte din operele marelui sculptor și Casa Memorială de la Hobița.

Am considerat că este necesar  un dialog deschis, colegial, sincer între învăţători şi profesori în  vederea prevenirii insuccesului școlar și  integrarea cu succes a elevilor în ciclul gimnazial. Dacă unul dintre dascăli abordează problema din poziţia care controlează pe celălalt, eficienţa dialogului tinde spre zero şi au de pierdut copiii. Dacă învăţătorul nu  vrea să colaboreze şi nu-l interesează gradul de adaptare a elevilor în clasele gimnaziale, dialogul nu poate avea loc.

Profesorii care predau elevilor din ciclul gimnazial au studiat cu atenție programa școlară de la ciclul primar și au realizat lecții de excepție la limba și literatura română, matematică, limba franceză, limba engleză, istorie, educație civică, dezvoltare personală, respectând particularitățile de vârstă ale micilor școlari.

Concluzia  ar  fi  că  profesorii  şi  învăţătorii  trebuie  să  realizeze  o  echipă  în  cunoaşterea individualităţii elevilor deoarece, după cum spunea Titu Maiorescu, „Într-un petec de grădină arunci sămânţa plantei şi te interesezi de florile ce ies. Şi să rămâi  rece la înflorirea sufletească a elevilor tăi?”

Galerie foto



Vizualizări: 463

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste