(închide)

Organizația Salvați Copiii a donat SJU Târgu-Jiu aparatură medicală adecvată salvării prematurilor

 

Organizația Salvați Copiii România a demarat un plan de urgență, pentru a dota cu aparatură medicală esențială spitalele din România. Zilele trecute, Organizația Salvați Copiii, alături de Fundația pentru Copii Ronald McDonald, a donat echipamente vitale în valoare de 128.834 lei secției de neonatologie a Spitalului Județean Târgu Jiu. Organizația Salvați Copiii România a demarat un plan de urgență, pentru a duce aparatură medicală esențială acolo unde nevoile sunt imediate: astfel, în 2019, peste 115 aparate vor ajunge la 49 de maternități. Până la sfârșitul anului, numărul total al maternităților dotate de la începutul programului se va ridica la 96, cu peste 630 de echipamente medicale.

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a primit de la Salvați Copiii un incubator de terapie intensivă, o masă radiantă, un balon de resuscitare, un pulsoximetru cu senzori, un set suport respirator și un monitor de funcții vitale pentru nou-născuți. „Salvați Copiii ne învață că nu trebuie să renunțăm, oricât de greu ne-ar fi. Campania de combatere a mortalității infantile este un program extrem de complex, care a schimbat în bine viața a zeci de mii de copii născuți prematur. Mai mult chiar, a reușit să convingă companii, instituții, susținători că este o cauză socială care ne privește pe toți. Nou-născuții prematur au nevoie de vocea noastră, de ajutorul nostru concret, de consecvența noastră de a ajunge în toate maternitățile care au nevoie vitală de aparatură medicală”, a declarat joi, la Târgu-Jiu, Amalia Năstase, Ambasador al Programului Salvați Copiii de Reducere a Mortalității Infantile.

„Situația maternităților din România rămâne una critică (...) Salvați Copiii a decis să pună în aplicare un plan de măsuri urgente și, în urma consultărilor cu medicii, să doteze secțiile de terapie intensivă neonatală unde prematurii pot fi salvați”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România.

La SJU Târgu-Jiu, în 2018, 340 au avut nevoie de îngrijiri în compartimentul de terapie intensivă, iar 23 de prematuri și 18 nou-născuți eutrofici cu diagnostice severe au fost transferați la alte maternități care sunt dotate cu aparatura necesară. „Nou-născuții prematur au nevoie de îngrijire foarte atentă încă din prima clipă de viață. De asemenea, pentru că viața prematurilor atârnă de un fir de ață, aceștia au nevoie de aparate care să le monitorizeze respirația și bătăile inimii în premanență”, a declarat Luminița Olănescu, șefa secției Neonatologie din cadrul SJU Târgu-Jiu, cea care a întreținut întreaga colaborare cu reprezentanții Salvați Copiii România.

Galerie foto




Vizualizări: 282

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste