(închide)

Polițist local către un taximetrist: „Te amendez din ambiție!”

 

Conducerea Poliţiei Locale Târgu-Jiu a dispus efectuarea unei cercetări administrative în cazul unui agent rutier care apare într-o filmare postată în spaţiul public spunându-i unui taximetrist că îl va sancţiona ''din ambiţie''.

Potrivit înregistrării respective, şoferul taximetrului îl întreabă pe poliţistul local "ce face din ambiţie", agentul răspunzându-i că o să-i dea amendă "pe ambiţie". "Poliţia Locală a Municipiului Târgu-Jiu a luat la cunoştinţă de filmarea care a apărut în spaţiul public. Pentru a lămuri aspectele de faţă, va fi demarată o cercetare administrativă", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu-Jiu, Alexandra Petriţa. Potrivit unor surse, taximetristul ar mai fi fost sancţionat anterior de acelaşi poliţist pentru că ar fi parcat neregulamentar.

Sursa: AGERPRES

Vizualizări: 240

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste