În Ajunul Crăciunului, în Oltenia, timpul avea altă măsură, cu ceva ani în urmă. Nu se grăbea parcă nicăieri. Când ne trăiau toți bunicii, Ajunul începea dis-de-dimineață și se termina târziu, cu focul încă viu în sobă și cu casa plină de mirosuri. Fel de fel. 

Dimineața, umblam în foc, la propriu. Ne afuma mamaie...că așa era bine. Tataie scormonea jarul cu vătraiul, mai punea un lemn, mai potrivea plita. În cuptorul sobei, sau pe plită, se coceau pâinile rotunde, făcute cu mâna, crestare cu cuțitul pe deasupra, semn de cruce, să fie anul bun.

În toată casa, mirosul de pâine caldă se amesteca cu cel de sarmale puse la fiert de cu seară, cu caltaboșul atârnat la grindă și cârnații afumați sau nu, în funcție de preferințe. Nu era belșug, dar era plin. Plin de sens.

În Ajun nu se mânca de dulce până nu venea seara. Se ținea post, chiar și atunci când nu mai țineau multe alte rânduieli. Era un post liniștit. Femeile gustau doar din mâncare, bărbații mai beau o țuică fiartă, „să nu stea stomacul gol”. 

Și mai era obiceiul banilor înșirați prin casă. Nu erau pentru cheltuit, ci pentru noroc. Se puneau sub fața de masă, în buzunar, pe pervaz. Se spune că e bine să ai bani în Ajun, ca să nu duci lipsă tot anul. Nu conta suma. Conta gestul și credința din spatele lui.

O altă rânduială era liniștea. Cred că era cea mai importantă. Nu se spăla, nu se certa nimeni, nu se împrumuta nimic din casă. Se spunea că ce dai în Ajun dai tot anul. Ușa rămânea deschisă, nu doar pentru colindători, ci ca să intre binele. Tataie spunea că în noaptea aia „se umblă mult pe lume”, și nu era bine să închizi.

Astăzi, multe din aceste obiceiuri s-au subțiat. Pâinea vine de la magazin, sarmalele se fac pe fugă, colindătorii sună la interfon. Banii nu mai stau pe masă, ci pe card. Focul nu mai arde în sobă, ci într-o amintire. Cu mulți dintre bunici plecați. 

Să încercăm să lăsăm Ajunul să se facă simțit. Într-un miros, într-o tăcere, într-o frază spusă exact ca atunci. Și, din când în când, în senzația aceea că cineva mai scormonește jarul, să nu se stingă.