Șefă de promoție și media zece la Bacalaureat! Mihaela Coravu va alege o facultate din București

Mihaela Coravu, absolventă a Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” (CNET) din Târgu Jiu, a reușit performanța de a obține singura medie de 10 perfect din județul Gorj la sesiunea din acest an a examenului de Bacalaureat. Șefă de promoție a prestigiosului liceu târgujian, tânăra a demonstrat că munca susținută, ambiția și pasiunea pentru carte pot transforma orice vis în realitate. Nu a făcut pregătire suplimentară pentru bacalaureat și a muncit mereu, constant.
În spatele acestei note maxime se ascunde o poveste frumoasă despre dăruire și perseverență. A copilărit în comuna Negomir și s-a format în primii ani de școală în mediul rural. Mihaela a dovedit încă de mică un potențial intelectual deosebit și a ales să meargă la Târgu Jiu, devenind elevă a Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”.
Mereu a avut rezultate școlare excelente. „Încep prin a spune că pregătirea mea pentru examenul de bacalaureat se datorează doar orelor de la clasă și eforturilor personale. Nu am făcut pregătiri suplimentare, am considerat că am profesori excepționali la clasă cu ajutorul cărora pot obține note onorabile. La limba română meritele i se datorează doamnei Alina Țivlea, pentru disciplina matematică domnului Amza Gabriel și chimie organică, care pentru mulți e dificilă, dar pentru mine o plăcere, doamnei Damo Daniela. Pregătirea mea este și rezultatul celor 4 ani în care am învățat constant, fiind și șefă de promoție. Nu vă imaginați că dacă am fost șefă de promoție, doar pe acest lucru am mizat. Am căutat echilibrul între viața personală, viața de elev și activitățile extrașcolare. A învăța constant în acești ani a fost pentru mine o plăcere, dar în același timp, participam în timpul liber la activități de voluntariat, la conferințe organizate de liceul meu atât ca voluntar, dar și ca spectator”, a declarat eleva Mihaela Coravu.
Rezultatele sale confirmă statutul de lider al generației sale. Mihaela Coravu a primit nota 10 pe linie la toate probele scrise ale examenului de bacalaureat (2026), devenind singurul candidat din Gorj cu media maximă. „Mereu am primit sprijin, încredere și încurajare de la părinții mei, de la familie și profesori. Un profesor bun îți explică, unul extraordinar te inspiră! Eu am avut parte de profesori care m-au inspirat. Le sunt recunoascătoare tuturor pentru susținerea pe care mi-au oferit-o, părinților și profesorilor!”, a declarat eleva de zece.
Performanța Mihaelei este o mândrie nu doar pentru familia ei și pentru profesorii care au ghidat-o, ci și pentru întreaga comunitate din Negomir și din Târgu Jiu.
Pasiunea Mihaelei pentru știință îi va ghida și pașii următori în carieră. Se va înscrie la cursurile Facultății de Chimie din cadrul Universității din București, o instituție de prestigiu care îi va permite să își dezvolte potențialul la nivel universitar și de cercetare.
„Inițial alesesem Facultatea de Medicină din București, parcursul educațional era foarte bun, dar în acest timp am realizat că nu mă mai regăseam, nu mai era pasiune, dorință. Da, medicina înseamnă sacrificii, dar eu îmi doream alt stil de viață. Așa am ales Facultatea de Chimie, din cadrul Universității București, pentru care doamna Damo m-a încurajat foarte mult. Ulterior voi decide dacă aleg învățământul, deși nu oferă oportunități deosebite, ori master în criminalistică sau diferite domenii. Aici domeniul este vast”, a mai adăugat Mihaela Coravu.
Felicitări, Mihaela Coravu și mult succes pe viitor!
Vizualizări: 951
Trimite pe WhatsApp




