(închide)

Echipa Tea-Borgs, vizitată de Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse

 

Sâmbată, 18 noiembrie 2023, a fost o zi plină pentru echipa de robotică Tea-Borgs din cadrul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu. Laboratorul în care elevii  își petrec ore întregi în fiecare seară după cursuri, a fost vizitat de  Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care a venit însoțită de echipa sa.
O discuție la o ceașcă de ceai a însemnat pentru Tea-Borgs începutul poveștii unor
campioni. O mână de tineri talentați, îndrumați de mentorii lor, profesorii Eugen Nodea și Sorin Mirel Stoian își petrec timpul constructiv, în laboratorul Colegiului Național Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu. Tinerii și-au întâmpinat cu entuziasm oaspeții, prezentându-le noile lor prototipuri de roboți pentru sezonul nou competițional, precum și povestindu-le despre fenomenul FIRST în întreaga sa complexitate și despre activitatea lor în cadrul clubului. Prin implicarea lor în comunitatea locală, și-au propus să inspire cât mai multe persoane să își urmeze pasiunile în domeniul STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arta și 
Matematică) și să își dezvolte abilitățile tehnice, prin organizarea de evenimente de informare și workshop-uri pentru elevii de toate vârstele.

Tea-Borgs este mai mult decât o echipă de robotică. Este o familie, o comunitate, care are ca obiectiv să educe următoarele generații de ingineri și experți în tehnologie, dar și să devină un exemplu de inovație și colaborare în comunitatea de robotică.
Încântată de cum își petrec acești tineri timpul liber, doamna ministru i-a invitat la Gala
Tinerilor organizată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în cadrul
Summitului Tinerilor 8.0, desfașurat, în acest an la Târgu Jiu – Capitala Tineretului din România 2023, prilej cu care i-a felicitat în plen.
Tea-Borgs, pe pagina de Facebook a echipei, multumește Ministerului Familiei,
Tineretului și Egalității de Șanse pentru sprijinul necondiționat acordat, care a contribuit semnificativ la promovarea și consolidarea inițiativelor dedicate dezvoltării durabile a comunității.
Membrii Echipei Tea-Borgs sunt mândri că pot inspira cât mai mulți tineri!.

Galerie foto





Vizualizări: 260

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste